miercuri, 9 mai 2012

Vitamina B3 ( Tiamina )


           Funcţia tiaminei este aceea de a converti carbohidraţii, grăsimile şi alcoolul în energie. Ea mai ajută şi la prevenirea acumulării de produşi toxici de metabolism în organism, care altfel ar afecta inima şi sistemul nervos. Cartofii, carnea de porc, ficatul, inima, rinichii, nucile de Brazilia, seminţele, fasolea şi orezul brun sunt toate surse bune de tiamină. Există tipuri de cereale fortifiate cu vitamina Bj şi unele făinuri folosite pentru prepararea pâinii albe. Necesarul zilnic de tiamină al unui adult este de aproximativ 1 mg, uşor de obţinut din dietă, de exemplu din 12 felii de pâine albă sau din 6,5 felii de pâine integrală.

Vitamina C



     Cunoscută cel mai bine ca un remediu popular, deşi nedovedit ştiinţific, pentru banala răceală, vitamina C (sau acidul ascorbic) este vitală pentru producerea colagenului, proteină necesară pentru sănătatea pielii, a oaselor, a cartilajelor, dinţilor şi gingiilor, şi care joacă un rol important în vindecarea rănilor şi arsurilor. Vitamina C joacă un rol şi în producerea neurotransmiţăto-rilor adrenalină, care reglează fluxul sangvin, şi serotonină, care ajută la inducerea somnului.

De unde vine numele vitaminelor...


           Descoperirea vitaminelor nu poate 11 atribuită unei singure persoane: aici şi-au adus contribuţii importante mai mulţi oameni de ştiinţa din mai multe ţări. In 1912, Casimir Funie, un chimist polonez de 28 de ani care lucra în Londra, a conceput termenul de „vitamine" pentru nişte substanţe importante pe care el, ca şi alţii înaintea lui, le identificase în alimente. Numele lansează ideea că substanţele respective sunt vitale pentru viaţă şi că sunt asemănătoare aminelor, compuşi azotaţi descoperiţi mai înainte. Deşi paralela chimică a fost invalidată, numele a intrat în uzul comun şi s-a păstra

Deficitul de vitamina A



       
          Deficitul continuu de vitamina A poate duce la orbire. Deşi rar în ţările dezvoltate, deficitul de vitamina A este una dintre cele mai mari cauze ale orbirii care poate fi prevenită. Doza recomandată de vitamina A pentru un adult este de aproximativ 700 mcg zilnic şi se poate obţine din 50 g de morcov crud. Gravidele şi femeile care alăptează au nevoie de ceva mai mult, iar copiii mici de mai puţin. Deoarece vitamina A are funcţii specifice legate de retină, este cunoscută şi ca retinol. Se găseşte în alimente de origine animală precum lactatele nedegresate, ouăle şi ficatul. 

Vitamina A ( Retinolul )



      Vitamina A joacă mai multe roluri importante în organism. Este necesară pentru creştere şi diviziunea normală a celulelor; este implicată în apărarea mucoaselor tracturilor respirator, digestiv şi urinar; este vitală pentru sănătatea vederii, jucând un rol-cheie în transformarea luminii în impulsuri electrice; este importantă pentru dezvoltarea embrionară normală. Carenţa provoacă o uscare generalizată a mucoaselor şi o creştere a sensibilităţii la infecţii, ca şi incapacitatea de a vedea în lumină slabă.

Zincul



           Zincul este prezent în toate ţesuturile organismului şi în multe enzime. Este necesar şi pentru menţinerea şi replicarea materialului genetic (ADN şi ARN) şi ajută organismul la in-terpetarea informaţiei genetice. De aceea, acest mineral este esenţial pentru creşterea normală a organismului. Joacă un rol deosebit de important în dezvoltarea ovarelor şi a testiculelor — deficitul în copilărie şi adolescenţă afectează creşterea şi dezvoltarea sexuală. Este necesar şi pentru funcţionarea eficientă a sistemului imunitar şi chiar şi un deficit moderat poate creşte riscul de infecţii. De aceea, zincul  este foarte important pentru bătrâni, care sunt extrem de sensibili la boli infecţioase. Zincul creşte apetitul şi ne ajută să simţim gustul alimentelor. Este important pentru vederea nocturnă şi pentru metabolizarea alcoolului şi este un component al enzimelor care distrug radicalii liberi.

Sulful



         Sulful este prezent în toate celulele or ganismului, concentrat în special în piele, păr şi unghii. Cea mai mare parte a sulfului se obţine din aportul proteic, din aminoacizii care conţin sulf, cisteină şi metionină. El face parte şi din cel puţin trei vitamine B: tiamină, acid pantotenic şi biotină. Formele anorganice ale mineralului — sulfurile, sulfaţii şi sulfiţii — nu sunt necesare în dietă. Sulfiţii, care conservă culoarea alimentelor uscate (cum sunt caisele), pot provoca atacuri de astm persoanelor predispuse. în formă pură, sulful acţionează ca agent antifungic şi antibacterian şi este incorporat în cremele pentru tratamentul acneei şi al altor probleme ale pielii.