Sodiu

            Sarea - sau clorura de sodiu - a fost primul mineral identificat în dietă, probabil pentru că este uşor de detectat de pupilele gustative. Sodiul este o componentă majoră a tuturor fluidelor organismului şi este în general responsabil de conţinutul de apă al corpului. Impreună cu potasiul, este element-cheie în reglarea echilibrului lichidian al organismului; de exemplu, controlează nivelul electroliţilor din plasmă. Sodiul ajută şi la reglarea funcţiei nervoase şi musculare .

Seleniul

           Seleniul (mineral ANTIOXIDANT) este component al unei enzime, glutation peroxidaza, implicată în protejarea organismului de acţiunea RADICALILOR LIBERI. Ea reglează şi producţia de prostaglandine. Fără acest mineral, sunt excluse creşterea şi fertilitatea, ficatul nu funcţionează normal şi o mare parte a producţiei de hormoni nu are loc. S-a descoperit recent, de exemplu, că seleniul este necesar pentru producerea formei active a hormonilor tiroidieni. Prezenţa sa în organism este necesara pentru sănătatea pielii, a părului şi a vederii. Acum avem dovezi ca seleniul protejează împotriva cancerului de prostată. 

Potasiul

          Celulele, nervii şi muşchii organismu-( lui nu funcţionează tară potasiu. Acesta acţionează împreună cu sodiul pentru menţinerea echilibrului hidroelectroli-tic în celule şi ţesuturi, în reglarea tenii siunii arteriale şi a ritmului cardiac.  Ajută la contracararea efectelor excesului lui de sodiu, cum ar fi edemul (retenţia

de lichid) şi HIPERTENSIUNEA. Este vital pentru transmiterea impulsului nervos. Nivelul sangvin al potasiului este bine reglat de hormoni şi orice aport excesiv acţionează normal ca un diuretic, stimulând rinichii să excreteze mai mult potasiu prin creşterea cantităţii de urină.

Plumbul

           Efectele unei expuneri prelungite la plumb sunt insidioase, iar ingestia plumbului sau inhalarea din fumul provenit de la prelucrarea petrolului cu plumb (benzinei?) au fost asociate cu tulburări de comportament şi cu dificultăţi de învăţare la copii. In casele vechi, apa menajeră poate fi afectată de plumbul din ţevi, mai ales în zonele în care apa nu este dură. Chiar dacă ţevile casei dumneavoastră sunt făcute din cupru, este posibil să fie lipite cu plumb. Apa poate absorbi plumb stagnând pur şi simplu în ţevi peste noapte. Nivelul plumbului din apă poate fi redus dacă folosiţi apa di mineaţa după ce aţi lăsat-o să om un minut sau două.

Vitamina B6

          Termenul general de vitamina B, desemnează, de fapt, un trio de compuşi interschimbabili şi înrudiţi (piridoxina, piridoxalul şi piridoxamina), toţi necesari pentru liza proteinelor şi pentru transformarea acestora în energie. Sunt importanţi şi pentru funcţionarea normală a sistemelor nervos şi imunitar. Vitamina B6 se găseşte în multe alimente, mai ales în proteine ca acelea din măruntaie, carne de pui, peşte şi ouă. Alte surse importante sunt cartofii şi alte legume, orezul brun, nucile şi alunele, soia, cerealele integrale şi pâinea integrală.

Molibdenul

I
     In absenta molibdenului, multe enzi- s me nu ar funcţiona corespunzător. Spre exemplu, el este esenţial pentru func- î ţionarea enzimelor implicate în pro- i ducerea ADN şi ARN, şi pentru a | celor care produc energie din grăsimi j şi a celor care eliberează fierul din depozitele organismului. Molibdenul este de asemenea necesar şi pentru producerea acidului uric. Se găseşte în smalţul dinţilor şi se crede că s-ar putea să fie util în prevenirea cariilor dentare. Ficatul este una dintre cele mai s bune surse de molibden, care se găseşte şi în multe surse vegetale, dar aici cantităţile depind de nivelul molibdenului din sol. Pentru că este necesar în cantităţi 4infime în dietă, deficitul de molibden v este practic necunoscut.

Mercurul

              Mercurul este foarte otrăvitor, iar expunerea prelungită la el produce afectare cerebrală: într-adevăr, expresia „nebun ca un pălărier" datează din secolul al XlX-lea, când pălărierii foloseau săruri de mercur pentru fabricarea cilindrilor. Mercurul nu are nici o funcţie esenţială în organism. In afara afectării cerebrale severe, excesul de mercur lezează colonul şi rinichii şi poate produce malformaţii congenitale, căderea dinţilor, degenerescenţă nervoasă şi tremor muscular. Pentru că au existat semne de întrebare asupra efectelor amalgamelor dentare care conţin mercur, au fost create unele &ră acest mineral.